Adrian Răulea

Debaraua Sufletului (part 1)

De câte ori nu ne-am spus: “Ce prost sunt!”, “Ce groaznic arăt!”, “Mă urăsc!”, “Nu mă mai suport!”, “De ce nu i-ai zis vreo două, cum îl laşi să te calce în picioare?”…şi câte şi mai câte! Suntem chiar atât de răi, atât de groaznici, atât de respingători, atât de …mai puţin deştepţi?. Noi doar suntem! MIntea este cea care ne spune aceste lucruri şi noi o credem!
Dar de unde şi de ce facem… ceea ce facem… ceea ce ne spunem …uneori în gând alte ori cu voce tare?

Când eram copii, părinţi au început să ne spună că oamenii se împart în două categorii buni şi răi! Şi pentru a ne convinge să fim în “tabăra bună” mai în glumă mai în serios ne spuneau: “Dacă nu eşti cuminte nu te mai iubesc!”. Aşa s-a născut una dintre cele mai mari frici “Frica de a nu fi iubit!”. Cu acest concept, care a devenit un fel de filtru în a face şi a nu face lucruri, am început să ne cernem acţiunile, gândurile, să ne catalogăm şi înainte de a ne respinge ceilalţi am început să ne respingem pe noi înşine.

Tot începând cu acea vreme am început să construim şi o debara….purtătoare… sau un sac invizibil în care să punem toate acele caracteristici rele, comportamente mai puţin bune, tot ceea ce ne-ar putea afecta iubirea pe care urma să o primim de la ceilalţi. În fiecare zi punem câte ceva în debara …şi închidem repede uşa ca nu cumva să “miroasă” ceva dinăuntru …să fim desconspirati şi să nu ne primim porţia de iubire.
Acţiunile noastre au început să fie mai greoaie pentru că mintea şi corpul aveau de hrănit două zone una care să facă faţă politeţurilor zilnice astfel încât să fim iubiţi de cei din jur şi alta care să îndese cât mai mult în debara, sac sau ladă de gunoi …cum veţi vrea să îi spuneţi… că nu cumva să pierdem iubirea celorlalţi.

Imaginaţi-vă că acea debara a-ţi putea să o ţineţi în mâna sub forma unei jucării, a uni cub cu latura de 15 centimetri. Acest cub îl purtaţi zilnic cu voi, îl ţineţi în mână, dar cât interacţionaţi cu cineva veţi avea grijă să nu cumva să vă vadă cubul. Şi astfel energia noastră este direcţionată către a ascunde ceea ce credem că suntem. Astfel acţiunile noastre vor fi îndreptate către a ascunde ceva ce s-ar putea să creadă celălalt despre mine … cu alte cuvinte investim energie într-o ditamai ILUZIE.

Întrebaţi-vă zilnic câte din acţiunile pe care le facem sunt pentru a ascunde ceea ce credem că suntem? Vrem să câştigăm bani ca să nu fim săraci, vrem să citim că să nu fim prosti, vrem să avem o imagine bună ca să nu fim desconsideraţi, …s-ar putea ca aceste lucruri să vi se pară puţin exagerate…dar întrebaţi-vă de ce faceţi ceea ce faceţi, veţi găsi un răspuns..mai puneţi încă odată întrebarea de ce? …până când ajungeţi la rădăcina lucrurilor. Şi aceste lucruri nu le facem din plăcere ci din frica de a nu fi diferiţi ceilalţi, frica de a fi respinşi! Acestea sunt compromisurile vieţii!

Acele lucruri pe care noi le-am îngropat sunt comorile noastre ele ne-au ajutat în viaţă până acum şi ne vor ajuta şi de aici încolo. Ele vin să ne ajute să înţelegem ce suntem şi ce nu suntem! Luaţi-vă inima în dinţi şi lanterna în mâna şi deschideţi uşa de la debaraua sufletului!

Iată câteva întrebări care să vă ajute să deschideţi debaraua:

• Care este acel lucru de care îmi este teamă să nu îl afle ceilalţi despre mine ?
• Care este acel aspect care nu îmi place la mine?
• Care este cea mai mare minciună pe care mi-am spus-o mie? Dar altcuiva?

Pe data viitoare!

Toate gândurile bune!

Adrian Răulea